Versuri peisaj F.I. Tyutcheva ocupă un loc special în literatura rusă. Această poezie va atrage mereu cititorul cu profunzimea sa unică și imaginile vii. Poezia „Seara de toamnă” este una dintre astfel de perle.
Istoria creației
F.i. Tyutchev a scris poemul Seara de toamnă în octombrie 1830. Poetul era apoi la Munchen ca atașat al misiunii diplomatice.
Este de remarcat faptul că în străinătate, tânărul scriitor nu a fost practic nimeni care să vorbească în limba sa maternă - rusă. Doar poezie și comunicare cu unchiul său N.A. Khlopov a putut să umple acest gol. Probabil, răutatea casnică, vremea de toamnă a adus gânduri melancolice ale lui Tyutchev, care au servit drept impuls pentru crearea poemului „Seara de toamnă”.
Gen, direcție și dimensiune
În această poezie, se remarcă pasiunea tinerească a lui Tyutchev pentru poezia rusă din secolul al XIX-lea. Aceasta se manifestă în natura odică solemnă a operei, în utilizarea epitetelor strălucitoare (atingătoare, triste, orfane), precum și în utilizarea formelor incomplete (vânt). Totuși, toamna de toamnă se referă la o perioadă matură în care autorul este interesat de Schelling, Blake și Heine. În acest moment, Tyutchev și-a format poezia filozofică naturală specială.
Versificarea nu este inventivă: dimensiunea acestei lucrări este un iambic de cinci metri, iar rima este o cruce. Tyutchev este original într-un altul, în special, în regândirea genului versurilor de peisaj.
Compoziţie
Poezia are o compoziție armonioasă în trei părți. O strofă de douăsprezece linii poate fi împărțită în quatraine și se vor alinia conform gradării într-o linie specială: de la o schiță de peisaj ușor la o concluzie filozofică profundă.
- Prima parte este o schiță de peisaj. Aici se prezintă teza pe care se construiește întreaga lucrare.
- În partea a doua, apar picturi mai dramatice, care spun ofilirea naturii.
- Finalul poeziei este o concluzie filosofică în care se trage o paralelă între o persoană și lumea din jurul său.
Imagini și simboluri
Împreună cu imagini tipice pentru imaginea de toamnă (frunze de crem, liniște azuric), Tyutchev descrie observații foarte neobișnuite: o strălucire neplăcută, un zâmbet ofilit.
Eroul liric al poemului este gânditorul. Vederea sa extraordinară asupra lumii îi permite să vadă nu numai subiectele obișnuite ale unei seri de toamnă, dar ajută, de asemenea, să descopere ceva nou, proiectează reflecția relației dintre natură și om. El vede un zâmbet blând în tablourile de decolorare, iar culoarea frunzelor i se pare rău.
Teme și dispoziție
Toamna este asociată în mod tradițional cu bătrânețea, urmată de moarte. Cu toate acestea, nu se poate afirma că poezia este pătrunsă doar de motive tragice depresive. Eroul liric încearcă să vadă momente pozitive chiar și printr-o dispoziție melancolică: luminozitatea serilor, farmecul misterios, o ușoară agitație.
Astfel, tema principală a eseului este opoziția optimismului ofilitor și neclintit. Autorul empatizează cu natura, nu este indiferent de îmbătrânirea ei, dar totuși poetul nu vrea să cedeze la melancolie și tristețe.
Idee
„Seara de toamnă” este unul dintre exemplele izbitoare ale versurilor filozofice naturale de F.I. Tyutcheva. Ideea generală a unor astfel de poezii este o discuție despre om și natură, o comparație a acestora. Tyutchev și-a dat seama de nesemnificația umană în comparație cu Universul și, în unele cazuri, a îndemnat cititorii să ia un exemplu din lumea exterioară.
În acest poem, ideea principală este relația sezonului de toamnă cu „ființa rațională”. Sunt asemănătoare prin faptul că experimentează un sentiment similar, numit „oboseala divină a suferinței”. Se manifestă în oameni și în lumea înconjurătoare în același mod - într-un „zâmbet blând”, acestea îl arată doar în moduri diferite: o persoană își exprimă fața, dar în natură frunzele își schimbă culoarea, pământul devine gol, cerul devine tulbure.
Mijloace de exprimare artistică
Imaginile bogate ale operei se realizează prin utilizarea a numeroase mijloace de exprimare artistică. Cel mai adesea, autorul apelează la epitete, aplicând uneori două definiții unui substantiv simultan: „Atingerea, farmecul misterios”, „leneș, ușor zgâlțâit,„ vânt rece, rece ”.
Tyutchev compară ofilirea naturii cu suferința umană. Există inversiuni în text: frunze cremoase, uneori un vânt rece.
Avatarul este calea prin care trece poemul. Această tehnică afectează epitetele (triste, orfane, limbi), substantive implicate în descrierea fenomenelor naturale (zâmbet, epuizare). În plus, „comportamentul” vântului se explică printr-o premoniție a „furtunilor descendente”. Și toate procesele care apar în natură toamna sunt comparate cu îmbătrânirea umană.
