Probabil una dintre cele mai populare și insolubile întrebări ale omenirii este problema sensului vieții. În fiecare zi, cu toții ne cufundăm în agitația de zi cu zi: muncă, acasă, studiu. Și în acest vârtej, nu avem timp să reflectăm asupra întrebărilor eterne ale ființei. Dar de îndată ce ne oprim pentru o clipă, privim în jur, aceste întrebări apar în fața noastră ca o comunitate insolubilă. Senzațiile unui bărbat care încearcă să înțeleagă natura universului și secretul soartei sale au fost perfect transmise de marele poet rus Alexander Sergeevici Pușkin în lucrarea sa „Făruiesc de-a lungul străzilor zgomotoase ...”.
Istoria creației
Poezia „Rătăcesc pe străzile zgomotoase ...” a fost creată de poet în 1829. Până în acest moment, autorul avea 30 de ani. Deținut deja ca artist al cuvântului, Pușkin nu a găsit satisfacție în viața sa. El a fost cântărit de gândurile cu privire la soarta patriei, obligația de a lucra într-un serviciu nevândut. Viața laică și cenzorul în persoana lui Nicolae I nu m-au ajutat, ci au reparat opera poetului. Mai des, Alexander Sergeyevich a început să apeleze la probleme filozofice. Iar 1829 este bogat în lucrări de acest fel.
A fost publicat poemul „Rătăcesc pe străzile zgomotoase ...” în 1830 în Ziarul literar. În prima ediție, lucrarea a purtat un mesaj mai direct. Autorul a scris că gândul la moarte îl bântuie oriunde s-ar afla. În versiunea finală, motivul morții iminente este înmuiat, autorul a dat loc sentimentelor strălucitoare ale eternității vieții, deoarece poetul trăiește în inimile oamenilor de secole.
Gen, direcție, dimensiune
Poezia „Rătăcesc pe străzile zgomotoase ...” se referă la versuri filozofice. Aici autorul abordează eternele întrebări despre viață și moarte. Genul operei, caracteristic tendinței „romantismului”, în cadrul căruia a funcționat parțial Pușkin, este o elegie. În text vedem experiențe și gânduri profund personale ale eroului, impregnate cu motivul tristeții.
Atmosfera de vise liniștite și calme ale eroului liric se transmite prin structura ritmică a operei. LA FEL DE. Pușkin folosește un tip de rimă încrucișat, ceea ce face ca poezia să fie lină și măsurată. Mărimea lucrării este un iambic de patru metri, cu un piroc. O astfel de „structură” a versului ajută cititorul să se cufunde în lumea interioară a eroului liric, acționând asupra lui ca un fel de transă.
Compoziţie
Poezia este un monolog liric. Eroul din prima persoană povestește despre sine și despre sentimentele sale interioare. Din aceasta, pronumele „eu” se găsește adesea în lucrare. Experiențele personale sunt în centrul compoziției elegiei.
Poezia este formată din opt litere:
- În primele patru litere, eroul liric spune că, cu orice acțiune, oriunde s-ar afla, este chinuit de o singură întrebare - finețea tuturor lucrurilor vii, în primul rând finețea vieții sale.
- În cea de-a doua parte, ultimele patru litere, eroul pare să fie împăcat cu moartea inevitabilă. El se gândește deja la cum și unde se va întâmpla acest lucru. El este sigur că viața însăși va continua, este infinită și, prin urmare, mai puternică decât moartea.
Imagini și simboluri
În centrul poveștii se află lumea interioară a eroului liric. Vedem, așa cum era, două manifestări ale acesteia: externă și internă. Naratorul însuși ne povestește despre această dualitate: există zgomot și distracție în jurul lui, o societate de prieteni și compatrioți și, deși le vorbește, este departe departe mental, gândindu-se la eternele întrebări ale ființei. Lumina înconjurătoare contrastează cu tensiunea interioară a unei persoane încărcate cu gânduri grele. În exterior, se comportă ca de obicei, fără a arăta că în el se întâmplă o dilemă complexă.
Eroul acestei lucrări poate fi numit un om puternic, pentru că s-a împăcat cu inevitabilul, a fost capabil să găsească puterea pentru a vedea în poziția sa începuturile strălucitoare. Deci, copilul devine un simbol al noii vieți. Da, eroul însuși va pleca, dar fluxul vieții nu se va termina acolo. La sfârșitul lucrării apare o imagine a naturii care va „străluci cu frumusețea eternă”. Secretul puterii acestei naturi este că orice bucată de natură înainte de moarte lasă urmași care vor continua munca strămoșilor lor. Deci, un bărbat, potrivit lui Pușkin, ar trebui să scoată la lumină un moștenitor, în el va renaște pentru o nouă zi.
Teme și probleme
- Tema filozofică a operei îl face pe cititor să se gândească la multe. Începem să ne regândim viața într-un mod diferit. Tema principală a poemului este problema ființei și a morții, care este rezolvată de eroul liric în favoarea primului. Cu toții vom găsi o continuare în urmașii noștri, nimic și nimeni nu va trece fără urmă.
- Pe lângă tema infinitului vieții, în lucrare autorul abordează problema sorții. Așadar, eroul liric se întreabă unde este destinat să găsească moartea. Adică viitorul uman este întunecat, nu știi niciodată ce se va întâmpla cu mâine. De aici urmează tema misterului viitorului, pe care toată lumea îl dorește, dar nu îl poate recunoaște.
- Autorul abordează și tema patriei. Eroul liric se resemnează la moarte, dar are o singură dorință ca el să adoarmă în țara sa cu un somn etern. Acest lucru sugerează cât de patriot a fost autorul însuși. În ciuda relațiilor tensionate cu autoritățile, ostilității deschise a țarului și respingerii realității sociale de către poetul însuși, Alexandru Pușkin a iubit patria și s-a înrădăcinat pentru el.
Idee
Ideea principală a poemului este că ființa nu are un sfârșit. Într-un sens global, moartea nu este decât o etapă în schimbarea unei generații în alte. Viața este infinită, cât de infinită este natura, frumusețea ei, cât de infinită este însăși umanitatea. Copacul bătrân moare, dar în locul său cresc copaci noi, care sunt întinși din semințele sale.
Sensul operei este dezvăluit în faptul că eroul nu încearcă să lupte împotriva inevitabilității, nu țipă și nu gâdilă. El s-a resemnat la natura finită a existenței sale și a admirat însăși nemurirea vieții. El neagă egoismul unei persoane care se limitează la gânduri doar despre corpul său, care nu-i pasă de lume și de dezvoltarea ei. Oamenii moravi și deștepți ar trebui să gândească în față și să salveze schimbările în fața noilor generații care trebuie să fie date așa.
Mijloace de exprimare artistică
Poetul dezvăluie tema complexă a vieții și a morții prin diferite mijloace de exprimare artistică. Una dintre cheie este antiteza: moartea se opune vieții, latura externă a vieții eroului - experiențele sale interioare, finețea vieții umane - infinitatea lumii naturale.
În plus, autorul folosește un astfel de instrument sintactic ca întrebări retorice, caracteristică versurilor filozofice. Întrucât tocmai aceste întrebări îl fac pe eroul liric să reflecte, ajunge la orice concluzie.
Poetul include, de asemenea, în lucrarea sa metafore („patriarhul pădurilor”), personificări („natura indiferentă”), epitete („templu aglomerat”, „bolți eterne”). Toate acestea ajută la transmiterea contrastului dintre viața externă și cea internă a eroului.