(313 cuvinte) Povestea scurtă a lui Gogol „The Overcoat” a fost publicată în 1843. Aceasta este o poveste despre un om mic care îndrăznește să creadă într-un vis. Gogol îl înfățișează pe Akaky Akakievich Bashmachkin după chipul unui nebun de vârstă mijlocie, care suferă de intimidarea colegilor săi. În stilul poveștii există multe detalii subtile care transmit cu exactitate structura externă și psihologică a protagonistului.
Akaki Akakievich deține funcția de consilier titular, însă rescrierea de documente nu este doar o serie de îndatoriri, pentru Bashmachkin acesta este sensul vieții sale. El abordează munca extrem de responsabil, chiar fanatic. Rescrierea documentelor devine pentru el un anumit ritual special. Textul este plin de lovituri, oferind narațiunii un ton ciudat al unui zâmbet, dar este întotdeauna ceva în prag de milă adâncă și gândire liniștită. Povestea, desigur, are o conotație creștină. Pentru dezvăluirea semanticii, este foarte important un moment în spatele cuvintelor: „Lasă-mă în pace, de ce mă jignești?” - de fapt, se aude un cu totul altceva: „Eu sunt fratele tău”.
Un pardesiu este un detaliu artistic important care este activat în timpul narațiunii ca imagine a unui vis. Este pardesiul care devine simbolul depășirii limitelor cercului filistin, dincolo de granițele vieții, construit conform tabelului de rânduri. Gogol abordează problema inegalității, subliniind că o persoană mică poate avea propriul său vis și că tocmai mediul este cel care îl face „mic”, dar în interior, poate fi sincer gata să creadă în ceva miraculos. Imaginea „Fetei semnificative” este acea forță care este capabilă să stingă flacăra sufletului care aspiră la lumină. Akaki Akakievich a murit nu atât din cauza unei răceli, cât din pierderea unui nou sens care l-a dus dincolo de viața minusculă pe care a dus-o. Un pardesiu este îndrăzneala de a fi mai liber. La urma urmei, gândul începea deja să se strecoare în capul lui Bashmachkin: „Aș putea, cu siguranță, să-l pui pe martor pe guler?” Paltonul îl aduce pe Akaky Akakievich din stupoarea conștiinței.
Finalul mistic al poveștii, așa cum mi se pare mie, a fost scris de Gogol în această linie pentru a arăta nemurirea unui vis care a reușit să se materializeze și să insufle adevărata credință în inima unui om mic. Chiar și după moarte, Bashmachkin este inseparabil de imaginea măreției sale, care a devenit steaua sa călăuzitoare. Acest final este necesar pentru a arăta victoria viselor peste masa de ranguri și toate convențiile vieții.
