Locuitorii orașului mare Gebala, de partea palestiniană, au întors spatele lui Dumnezeu și se închină idolilor, venerându-i după tradiții și conform poruncii regale. Dumnezeu îi răsplătește pe locuitorii Gebalului prin credință și faptele lor: un șarpe imens apare într-un lac din apropiere, care iese din apă și devorează oamenii. Întreaga populație a orașului se întoarce către rege pentru a-l sfătui despre cum să evite adversitatea. Regele le spune însă că a vorbit cu zeii și ei i-au spus următoarele: fiecare locuitor din Gebal ar trebui să-i dea zilnic fiului sau fiicei sale să fie mâncat de șarpe, până când vine rândul regelui, care trebuie să-i ofere și singura sa fiică. Toată lumea este de acord cu această decizie și toată lumea, începând cu apropiații regelui și terminând cu cei mai săraci și mai simpli oameni, zilnic, plângând și gemând, își duc copiii pe malul lacului, lăsându-i să mănânce un monstru cumplit. În cele din urmă, nimeni din oraș nu a mai rămas mai mulți copii și, din nou, toți s-au întors către rege, pentru a-și îndeplini promisiunea.
Regele le spune că el îi va da fiicei sale să fie mâncat de șarpe și apoi va aștepta ca zeii să-l deschidă. Fiica țarului este legată în stacojie, dusă pe malul lacului și lăsată singură acolo. Însă George, sfântul mucenic, care suferă pentru credința lui Hristos, care a trăit după moarte, după voia lui Dumnezeu, tânjește să-i salveze pe oamenii lui Geval de adversitate și, sub forma unui simplu războinic, se află la această oră pe lac. Când o vede pe fecioară, el o întreabă ce face ea numai lacul. Îl roagă pe tânăr să părăsească aceste locuri cât mai curând posibil și, după multă convingere, îi recunoaște că regele, tatăl ei, nevrând să părăsească acest oraș prosper, a fost de acord cu porunca zeilor: să dea șarpelui toți copiii pentru mâncare până când vine rândul său.
Dar marele mucenic George îndeamnă fecioara să nu se teamă de nimic și oferă o rugăciune lui Dumnezeu, cerându-i să-i arate mila Sa față de el, un sclav nevrednic și să răstoarne fiara înverșunată, astfel încât toți, văzând acest lucru, să creadă că există un singur Dumnezeu și nu există alți zei decât L. O voce din cer îi răspunde lui George că cererea lui a fost auzită. Fecioara aude fluierul cumplit al șarpelui care se apropie și îl roagă din nou pe tânăr să fugă și să o lase în pace, pentru a nu muri cu ea. Însă Sfântul Gheorghe, când a văzut teribilul șarpe, atrage semnul lui Hristos pe pământ, iar în numele lui Isus Hristos cere ca fiara crudă să se supună. Prin puterea lui Dumnezeu și rugăciunile suferinței pentru credința Sfântului Gheorghe, genunchii șarpelui sunt rupte, iar George și fecioara îl leagă, luând frâiele de pe cal și centura de la rochia fecioarei. Ea conduce o ființă groaznică în oraș, iar Șarpele se trage neputincios și înduioșător după ea.
În tot acest timp, regele și regina își jelesc singura fiică. Când văd cum conduce Șarpele legat, iar Sfântul Gheorghe vine în față, țarul și regina sunt speriați și fug. Dar George îi îndeamnă pe toți locuitorii din Gebal să nu se teamă, ci să creadă în Domnul nostru Iisus Hristos, în care singur este mântuirea. După ce am aflat că numele frumosului tânăr este George, toți, ca unul, își ridică vocea, exclamând: „Prin tine credem într-un singur Dumnezeu, Atotputernicul și în singurul Fiu al Domnului nostru Iisus Hristos și în Sfântul Duh care dă viață.” George taie capul îngrozitorului șarpe cu sabia lui, iar regele și toți locuitorii lui Geval dau laudă lui Dumnezeu. Regele poruncește să construiască o biserică în numele marelui mucenic și care suferă pentru credința lui George și de acum încolo să-și amintească de el în luna aprilie.
Sfântul Gheorghe, văzând că toți credeau în Domnul nostru Iisus Hristos, le promite că vor arăta o nouă minune. Când construcția bisericii este finalizată, el trimite stăpânilor scutul său pentru a atârna de la sfântul altar. Și de atunci, scutul a fost atârnat în aer fără niciun suport. Toți cei care vin cu credință la această biserică, prin rugăciunile Sfântului Gheorghe, sunt vindecați de necazuri și boli și se bucură când văd faptele miraculoase ale sfântului.