(219 cuvinte) În romanul lui Karamzin „Poor Lisa”, un rol important îl joacă o descriere a stărilor naturii. Lumea din jurul nostru răsună sentimentele personajului principal. Până la momentul anului și la vreme, puteți înțelege ce emoții depășesc fata și autorul însuși, și chiar să prezice unde se va transforma complotul.
Scriitorul din primele pagini face distincția între oraș și rural. Nu-i place agitația caselor aglomerate, unde nu există loc pentru frumusețile țării rusești. Dar, cu dragoste și adorație, el descrie văile din apropierea râului Moscova. Lisa locuiește o fată harnică și plină de suflet, care este în armonie cu lumea exterioară. Potrivit autorului, numai într-o atmosferă atât de frumoasă și nepretențioasă se poate naște o natură frumoasă și spontană. Descriind zorii în pustie, el sugerează că eroina este una dintre acele flori care se deschid spre soare. Așa că Lisa își dă totul în lumina primei și singurei iubiri.
Când relația dintre personaje era încă invinovată și onestă, natura însăși era la fel de castă și dulce. Autorul numește iazul „curat”, soarele „luminos”, iar dimineața „frumos”. Dar după cădere și despărțire, Lisa vede tunet și fulgere. Răsăritul nu mai este frumos, ci pictat în culoarea sângelui. Chiar și stejarul, sub care se află mormântul ei, nu mai este un uriaș vechi și secol, ci un copac „mohorât”. Astfel, nuanțele naturii se schimbă odată cu emoțiile pe care le experimentează cititorii din pasajul citit. Peisajul din povestea „Săraca Lisa” reflectă sentimentele umane și stabilește publicul într-un mod corect.