: Protodeacon, un mare pasionat de lectură, în timpul serviciului ar trebui să-l anatemizeze pe contele Leo Tolstoi, peste cărțile căruia plânge cu tandrețe și tandrețe.

Duminică dimineață, protodaconul face voce: unge gâtul, îl clătește cu acid boric, respiră aburi. Soția îi aduce un pahar de votcă. Un bărbat care cântărește nouă kilograme și jumătate și cu un piept imens, protodaconul se teme de soția sa mică, subțire, cu fața galbenă. Protodeacon, un mare pasionat de lectură, a citit o poveste minunată toată noaptea. După ce a venit la catedrală pentru slujire, se gândește constant la ce a citit.

Protodeaconul își încheie deja serviciul atunci când îi aduc o notă de la protopop, în care i se pornea să anatemizeze contele Leo Tolstoi. Protodaconul este îngrozit: el trebuie să-l anatemizeze pe cel peste a cărui poveste a plâns toată noaptea de tandrețe și tandrețe.

Protodeacon citește blestemele către călugări și Czernets excomunicate și apoi, cu toată puterea vocii sale enorme, își dorește Leo Leo Tolstoi veri lungi și, contrar ritului, ridică o lumânare la etaj. Corul băieților îl ridică. Protodaconul își scoate hainele de brocart și părăsește templul, oamenii făcând parte în fața lui. Soția aleargă după el și se lamentează că acum îl așteaptă.

„Nu-mi pasă”, răspunde diaconul și, pentru prima dată, soția se liniștește.