Versurile lui Lermontov sunt cunoscute de mulți iubitori de literatură fină, pentru că nu își pierde farmecul. Versurile frumoase nu îmbătrânesc, iar oamenii sunt încurcați de aceleași întrebări globale și eterne despre care autorul a scris. De exemplu, lucrarea sa „Înger” este dedicată căutării spirituale.
Istoria creației
Poezia „Înger” a fost scrisă în 1831. Lermontov a creat această lucrare ca tânăr. O melodie minunată, pe care poetul a auzit-o deseori în spectacolul mamei sale, a servit ca un impuls creativ pentru a scrie, iar această poezie i-a fost dedicată.
Cu toate acestea, autorul a împrumutat doar formularul, schimbând complet completarea semantică a textului.
Gen, direcție și dimensiune
„Îngerul” este un exemplu de lucrare creată în spiritul romantismului. Poate fi considerată ca o elegie, deoarece în lucrare se îmbunătățește intonația gândirii melancolice. În plus, la citire, se creează o senzație de melodie, amestecată cu un ton sublim, care se obține datorită cuvintelor cu o colorare stilistică ridicată. Înaintea noastră este vocabularul vechi slavon, de exemplu, „heruvim”; „Spirite” cu accent pe ultima silabă; combinație inconsistentă de sunete în cuvântul „tânăr” și altele.Patosul liric este creat datorită semanticii filozofice interne, care este bătută de un complot religios.
Poezia este scrisă de amfibrah cu patru picioare. Dimensiunea creează intonația tonului. Aceasta a dus la faptul că mulți compozitori ruși de seamă foloseau „Angel” pentru a crea creațiile lor: S. V. Rachmaninov, A. E. Varlamov, N. A. Rimsky-Korsakov, A. G. Rubinstein.
Imagini și simboluri
Textul conține referințe la Biblie și simboluri religioase. Lermontov contrastează două lumi: munte și dolny.
- Prima este asociată cu puritatea cântării unui înger într-un cer nelimitat și cu puterea care „este supusă lunii și stelelor, norilor”.
- Al doilea personifică veșnicile rătăciri și deșertăciunea tuturor.
Eroul liric de dinainte de naștere se afla în brațele unui înger divin care a pus în suflet sunetul cântecului său nevinovat și dătător de viață. Acum, tânărul ajunge într-o lume pământească plină de „întristare și lacrimi”. Cu toate acestea, undeva profund, el a păstrat acea strălucire de la o întâlnire cu o imagine îngerească. Nu și-a amintit cuvintele, dar a rămas în sufletul său un sunet divin, care îl servește ca lumină călăuzitoare pe pământul păcătos. Și toate melodiile lumii de neimaginat în frumusețea lor nu pot fi comparate cu acea cântare subtilă angelică care s-a scurs în inima eroului liric. Un sunet clar îl umple și dă putere și speranță pentru o posibilă întâlnire cu această imagine strălucitoare.
Teme și dispoziție
- Lermontov abordează subiectul nemuririi sufletului uman și posibila fuziune a acestuia cu locuința îngerilor.
- Poezia conține și tema mortalității vieții pământești, plină de suferință. Lermontov reflectă asupra liniei care se află între două lumi atât de îndepărtate.
- Aici apare un alt subiect - singurătatea și înstrăinarea de tot ce se întâmplă în jur. La urma urmei, sufletul eroului a păstrat un sunet inaccesibil pentru alții, ceea ce înseamnă că este sortit neînțelegerii și exilului.
Ideea principală
Ideea principală este că poetul contrastează lumea în care se află eroul liric și minunata imagine simbolică la care aspiră. Motivul dublei păci este, în general, specific romanticismului: lumea reală și lumea cealaltă sunt reflecții unele ale altora. Viața pământească este o imagine denaturată a cerului. Există, de asemenea, melodii frumoase aici, dar niciuna dintre ele nu va suna vreodată ca cântarea îngerilor.
Poezia este susținută într-o dispoziție melancolică, dar în același timp are un fel de strălucire blândă. Eroul liric, în ciuda prezenței în lumea păcătoasă a suferinței, trăiește pe visuri de muzică veșnică care îi umplu inima de dragoste. El găsește sensul de a fi în urmărirea acestui ideal.
Mijloace de exprimare artistică
Complotul se bazează pe antiteza: „lumea tristeții și a lacrimilor” și lumea îngerilor. Poezia a fost scrisă la o vârstă fragedă, astfel încât epitetele sunt destul de simple, dar exacte: „cântec tăcut”, „cântec sfânt”, „spirite fără păcat”, „mare zeu”, „dorință minunată” etc.
Există un alt contrast semnificativ în text: „cântecul tăcut” al îngerului și „cântecele plictisitoare ale pământului”. Modelul de intonație ajută la crearea de sunete sonore, care sunt foarte multe în text. Dacă analizați ultima versiune, va deveni vizibil. Cred că aici vorbim despre o aliterare neplanificată care a umplut poezia cu o adâncime suplimentară a sunetului.
Metamorfozele
