Evenimentele se desfășoară în Franța optsprezece ani de la sfârșitul Primului Război Mondial. Gaston, un bărbat care a luptat împotriva Germaniei și și-a pierdut amintirea la sfârșitul războiului, împreună cu Metro Yuspard, avocatul său care îl reprezenta, și Ducesa Dupont-Dupont, doamna patronă a instituției mentale unde Gaston a petrecut ultimii optsprezece ani, vin într-o bogată casă provincială aparținând domnilor.Reno - presupusa familie a lui Gaston. Mai multe familii ai căror membri au dispărut în timpul războiului solicită rudenie cu Gaston. Mulți dintre ei au fost atrași probabil de pensia sa de invaliditate, pe care nu a avut dreptul să o dispună în toți acești ani și care acum se ridică la două sute cincizeci de mii de franci.
Gaston ar fi trebuit să aibă o întâlnire cu celelalte patru familii chiar mai devreme, dar ducesa a decis să acorde prioritate familiei Renault, ținând cont de poziția socială și de bunăstarea ei. Gaston văzuse deja mai mult de o familie care apărea într-un adăpost pentru a se întâlni cu el, dar niciunul nu a evocat amintiri în el.
Chelnerul șef îi avertizează pe oaspeți cu privire la apariția Renault și ei îl trimit temporar pe Gaston la o plimbare în grădină. Camera de zi include presupusa mamă a lui Gaston, sau mai bine zis, mama lui Jacques - acesta era numele fiului ei dispărut; fratele său, Georges și soția lui Georges, Valentine. După salutări reciproce, doamna Renault își exprimă indignarea pentru modul în care au fost organizate confruntări cu pacienții la fostul director general al adăpostului. Apoi au văzut Gaston în doar câteva secunde. Doamna Renault și nora sa s-au oprit după acea întâlnire la hotel, sperând să se mai uite încă o dată la Gaston. Valentina chiar a obținut o croitoreasă în adăpost pentru a fi mai aproape de el.
Gaston intră. Ca și înainte, nu recunoaște pe nimeni. În același timp, un servitor se înghesuie în spatele ușii și discută în mod animat cu noul venit. Se pare aproape tuturor că îl recunosc în Gaston pe fostul lor maestru, Jacques, cel mai tânăr fiu al doamnei Renault, dar niciunul dintre ei nu exprimă nici cel mai mic entuziasm în acest sens, deoarece toată lumea, cu excepția domnișoarei Juliette, nu a văzut nimic bun de la el în trecut și au fost bucuroși să audă despre moartea sa.
Doamna Reno și Georges o duc pe Gaston în camera lui Jacques, mobilată cu mobilier ridicol făcut după desenele lui Jacques. Gaston examinează o clădire neobișnuită din lemn, parcă curbată de o furtună. Doamna Renault îi spune lui Gaston că, de mic, îi ura să cânte muzică și vioara zdrobită furios cu tocuri. Un singur stand muzical pentru note este singurul lucru rămas din acea perioadă. Își privește fotografia la vârsta de doisprezece ani. Întotdeauna a crezut că este blond, un copil timid, dar doamna Renault asigură că este un bărbat cu părul brun închis, a condus fotbal toată ziua și a distrus tot ce-i stătea în cale. Curând, Gaston devine conștient de celelalte circumstanțe ale vieții lui Jacques,
Află că în copilărie i-a plăcut să tragă dintr-o aruncătură și a distrus toate păsările valoroase din puiul mamei sale și, odată ce a rupt laba unui câine cu o piatră. Altă dată, a prins un șoarece, a legat un fir de coadă și l-a târât împreună cu el toată ziua. Ceva mai târziu, el a ucis multe animale nefericite: veverițe, nevăstuie, dihor și a comandat cele mai frumoase animale umplute. Gaston este în pierdere. Se întreabă dacă a avut un prieten în copilărie, cu care nu s-a despărțit niciodată, a schimbat gânduri. Se dovedește că a avut cu adevărat un prieten, dar în timpul luptei cu Jacques, a căzut pe scări, și-a rupt coloana vertebrală și a fost pentru totdeauna paralizat. După acest incident, prietenii au încetat să vorbească. Gaston cere să-i arate locul luptei. Simte că presupusele sale rude nu spun clar nimic. Gaston află că Julieta a fost o slujitoare la luptă. El îi cere să vină și o întreabă pe fată în detaliu despre circumstanțele accidentului. Juliet îi spune cu emoție lui Gaston că înainte de chemarea lui Jacques la război, ea era amanta lui. Prietenul său a încercat, de asemenea, să aibă grijă de ea; când Jacques l-a găsit sărutând-o pe Juliette, a avut o luptă cu el, dar când a căzut, Jacques l-a târât de picioare până la marginea scărilor și l-a împins în jos.
Georges intră în camera lui Jacques și Juliette trebuie să se retragă. Georges îl liniștește pe Gaston, asigurând că a fost doar un accident, copilăria. El însuși, neștiind mare lucru și fără să creadă zvonurile, consideră că aceasta a fost o luptă, a cărei cauză a fost rivalitatea cluburilor sportive. De la George Gaston află că Jacques este vinovat de alte crime. La un moment dat, el a fermecat o prietenă de multă vreme a familiei, o doamnă în vârstă și i-a ademenit cinci sute de mii de franci, presupus ca intermediar al unei mari companii. A semnat o factură falsă, iar când s-a deschis totul, Jacques a avut doar câteva mii de franci. Restul a coborât în niște dens. Familia a trebuit să plătească o sumă imensă. După toate aceste povești, Gaston este cu adevărat încântat de bucuria cu care Renault se pregătește să accepte încă o dată familiile fiului și fratelui său.
Cu toate acestea, se dovedește că lista „exploatărilor” sale nu este încă completă. Pe lângă toate celelalte, a sedus-o și pe soția lui George, Valentina. Nu pot continua conversația din cauza apariției doamnei Renault. Ea anunță sosirea a numeroase rude care vor să-l salute pe întoarcerea lui Jacques. Gaston nu este entuziasmat de procedura din fața sa.
El o întreabă pe doamna Renault dacă au existat bucurii în viața lui Jacques care nu au legătură cu școala, chiar și în acea scurtă perioadă de timp în care și-a spus la revedere manualele, dar încă nu ridicase o pușcă. Se dovedește că la acel moment, aproape un an, mama nu a vorbit cu el, pentru că înainte de asta el a insultat-o și nu și-a cerut scuze. Jacques chiar s-a dus în față, fără să-și ia rămas bun de la mama sa, căci niciunul dintre ei nu a vrut să facă primul pas către celălalt. Gaston, indignat de faptul că mama sa și-a lăsat fiul să meargă la război fără să-și ia la revedere, repetă cuvintele lui Jacques, i-a spus la șaptesprezece ani, când mama sa nu i-a permis să se căsătorească cu o croitoreasă. El spune că o urăște și nu vrea să fie numit Jacques.
După plecarea mamei Jacques și a fratelui său, Valentine apare în cameră. Ea îi amintește de fosta lor dragoste și cere insistent restabilirea relațiilor anterioare. Gaston nu vrea niciodată să devină un trădător al fratelui său de două ori, nu este deloc sigur că este Jacques și că va rămâne în această casă. Atunci Valentina îl indică spre dovezi irefutabile: Jacques are sub umăr o mică cicatrice pe care medicii nu au observat-o. Valentina însăși a lăsat această marcă pe Jacques cu un știft de pălărie când a decis că el o înșela. Când pleacă, Gaston descoperă această cicatrice și plânge amar.
În dimineața următoare, celelalte patru familii, care pretind rudenie cu Gaston, sunt la casa lui Reno. Printre ei este un băiat care a venit din Anglia alături de avocatul său, Maitre Pickwick. Un băiat, rătăcind prin casă, intră accidental în camera lui Gaston. El îi spune ce presupune unchiul Gaston trebuie să facă, că toate rudele și prietenii săi s-au scufundat împreună cu nava Neptun, când era încă un copil. După ce a vorbit cu avocatul băiatului, Gaston îl informează pe ducesă că este nepotul dorit al băiatului și va pleca din casa lui Reno pentru totdeauna, pentru că nu vrea să înceapă o nouă viață cu bagajul păcatelor vechi și este înconjurat constant de nenumărate rude care îl vor privi în fiecare minut despre reaminteste-le.
