Protecția civilă (ГРОБ) este o trupă de punk sovietic-rusă foarte cunoscută, cântărețul principal fiind Igor Fedorovici Letov. O caracteristică semnificativă a acestui colectiv muzical este politicismul său viu și plinătatea filozofică și cotidiană a textelor. Opera „Apărării civile” are un caracter social acut. Una dintre cele mai cunoscute compoziții poate fi numită piesa „Gospel”, lansată în albumul „One Hundred Years of Solitude” în 1993.
Armonia minunată uimitoare a componentei instrumentale a cântecului, plină de modulații și mișcare ondulantă, creează un sentiment paradoxal de o pace disperată utopică. De asemenea, în melodie există o anumită intonație umilă a unui suspin - „lamento”, care arată perisabilitatea tuturor. Imaginea centrală a textului în sine este figura lui Hristos. Letov își umanizează esența, făcându-l mundan, simplu și etern, folosind în același timp referiri la povești din Biblie. Hristos în această compoziție este o combinație de stări mentale negative, rușinoase și tranziții ale unei persoane de la una la alta, într-un raport de la mai mic la mai mare și mai profund. Moartea lui Hristos este echivalentă cu eliberarea și purificarea spirituală. În general, întregul text se bazează pe mai multe oximoroane și întrebări retorice, alegorii.
În primele două versete, imaginea lui Hristos nu are un contur clar, un conținut semantic special și apare înaintea noastră ca un fel de abstractizare intangibilă și intangibilă. În primul cuatrain, „ferestrele vigilente” și „cuvintele fără sunet” sunt personificarea structurii totalitare a societății. „Hristos pământesc” se află sub un control constant și detaliat al societății înconjurătoare, cedând la aprecierea eternă și a presiunii morale. El este lipsit de cuvinte și spațiu personal. Este nesemnificativ. În următoarea cupletă apare imaginea „degetelor lacome”. Ea servește ca personificare a goliciunii umane, un anumit deficit atât material cât și spiritual.
În al treilea cuplu, începe un apel direct la propriul alter ego. Nicăieri să nu meargă mai departe. Toate speranțele au dispărut de mult. Eroul liric se pregătește pentru sinuciderea internă, morală, în numele purificării spirituale:
Umbre uluitoare ...
Cine va prinde umbrele scăpate?
Swaddle cu lanțuri fiabile
Hristosul Său fără speranță ...
Acest verset este o referire directă la Biblie. „Sărutul lui Iuda” este un simbol al trădării, dar aici acest sens are o conotație pozitivă. Eroul liric privește întreaga sa viață trecută din lateral. Există o trecere de la o stare spirituală la o anumită absolută. El își trădează credințele sale anterioare „trădând” el însuși:
Venele alunecoase ...
Venele tulburătoare alunecoase
Buzele reci se sărută
Hristosul lui asemănător oglinzii ...
În cuplarea finală vedem curățarea finală a tuturor celor muritoare, asupritoare și negative. „Cerul rotund” este un simbol al iluminării complete și al clarității conștiinței. „Strangerea lui Hristos” este o victorie absolută și incontestabilă asupra propriei persoane. Moartea morală este o cale de ieșire din acea stare foarte iluzorie, eliberarea unei minți tulburi.